Jucătorii Rapidului, revoltați după decizia Adunarii Generale:** „De 10% vom juca și noi!”

Jucătorii Rapidului, revoltați după decizia Adunarii Generale:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Copos susține că, în nume personal și prin intermediul firmelor ANA pe care le deține, a renunțat la 23,5 milioane de euro și că datoriile clubului sunt acum de doar 6,5 milioane

Cu trei voturi pentru și două împotrivă, Adunarea Generală a creditorilor a aprobat ieri planul de reorganizare al clubului Rapid. „Acest lucru s-a întâmplat pentru că noi, eu și firmele din grupul ANA, am renunțat la 23,5 milioane de euro, adică tot ceea ce am investit în ultimii trei ani doar pentru a salva Rapidul. E dureros, dar trebuia să facem acest lucru”, a explicat, în stilu-i caracteristic, George Copos. Finanțatorul clubului din Giulești a precizat că acum datoriile formației sale se ridică la „doar 6,5 milioane de euro” și că „oricine poate vină să plătească aceste datorii și să preia un club de tradiție cum este Rapid”.

Țeapa jucătorilor

Conform planului de reorganizare aprobat ieri, fotbaliștii Rapidului, care sunt înregistrați cu creanțe salariale în dosarul de insolvență, vor primi doar 10% din restanțele financiare. Iar acest lucru se va întâmpla pe parcursul următorilor trei ani. Avocatul Justin Ștefan, cel care îi reprezintă, printre alții, pe Rui Duarte, Surdu, Herea și Roman, a anunțat că va ataca Adunarea Generală de ieri în instanță: „Vom face toate demersurile în acest sens. Chiar dacă restanțele jucătorilor reprezintă 2 % din totalul creanțelor, aceștia vor primi doar 10% din restanțele salariale”. „De 10% o să jucăm și noi”, a apucat să spună, vizibil iritat, fundașul Cristian Oros.

Încă un pas mare până la licență

Pentru ca planul de reorganizare să poată fi aplicat, el trebuie să fie confirmat de către Tribunalul București. „Sper că instanța va înțelege să judece cu celeritate acest plan și sunt convins că îl va aproba”, a spus Copos, care a abordat și subiectul licenței: „Nu mai este nicio problemă și clubul va juca și în sezonul viitor în Liga I”.

Dacă Tribunalul București nu va aproba planul de reorganizare, Rapid riscă să ajungă în situația celor de la FC Bihor. Anul trecut, echipa din Oradea nu a primit licența pentru Liga I după ce nu a putut să facă dovada că instanța îi validase planul de reorganizare. Comisia de Apel a Sistemului Național de Licențiere a dispus, pe 1 iunie 2011, următoarele: „Câtă vreme nu a fost aprobat planul de reorganizare de către judecătorul sindic, nu se poate reține că datoriile clubului solicitant de licență au fost amânate, prin eșalonarea lor într-un program de redresare financiară (…) Comisia refuză acordarea licenței CS FC Bihor Oradea pentru sezonul competițional 2011 – 2012”.

163 de creditori au fost înscriși la masa credală, aceștia solicitând creanțe în valoare de aproximativ 48 de milioane de euro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City – Tottenham 0-4
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City –…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×